Bărbatul în vârstă de 50 de ani, din Gostavăţu, care, în urmă cu o lună, băut fiind, a lovit cu autoturismul un copil în vârstă de cinci ani, în comuna Stoeneşti, şi a fugit de la locul accidentului, a fost plasat în arest preventiv de Judecătoria Caracal. Bărbatul nu deţine nici permis de conducere, iar actele autoturismului erau false.

La acea dată, polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,32 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.

„La solicitarea documentelor, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, întrucât nu deține. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că autoturismul condus de bărbat este radiat din circulaţie, iar plăcuţele de înmatriculare montate sunt false”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Bărbatul este acuzat de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație a unui vehicul cu numere false de înmatriculare, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice şi părăsirea locului accidentului.

Potrivit IPJ Olt, în urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a minorului, care a rămas sub supraveghere medicală la o unitate medicală.

Articolul precedentNinsoarea şi viscolul i-a lăsat fără curent electric. 300 de gospodării din Urzica, afectate
Articolul următorOamenii din Rusănești au tăiat porcii. Îi așteaptă liniștiți pe veterinari