Administratorul public al municipiului Caracal, Adrian Chesnoiu, a declarat că mai mulţi specialişti din cadrul primăriei lucrează pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte gestionarea câinilor fără stăpân din oraş.

Chesnoiu a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la Olt Tv, că trebuie făcută în primul rând o analiză privind costurile.

„Câinii fără stăpân sunt o problemă, sper eu, cu sfârşit în comunitatea noastră. În 2016, a fost aprobată o hotărâre de consiliu local care viza înfiinţarea unui serviciu de gestionare a câinilor comunitari, cu nişte costuri exorbitante pentru administraţie. Am făcut, în această săptămână, o analiză exhaustivă pe ceea ce înseamnă serviciile de gestionare a câinilor, la nivel de UAT-uri. O municipalitate mare îşi poate permite un astfel de serviciu. Pentru o municipalitate micuţă, cu un buget destul de limitat, este destul de complicat să gestioneze. În trecut, a fost încheiat un contract de prestări servicii care a fost atacat în instanţă de mai multe ONG-uri de protecţie a animalelor. Din păcate, s-a pierdut procesul şi am fost puşi în situaţia dinainte de a nu fi putut să rezolvăm această spinoasă problemă la nivel de administraţie”, a declarat Chesnoiu.

El a adăugat că sfârşitul acestei săptămânii este termneul fixat pentru adoptarea unei soluţii.

„Săptămâna trecută, miercuri, am avut o discuţie cu colegii din zona de juridic din cadrul primăriei şi cu cei din zona de administrare orăşenească. Am stabilit un colectiv de lucru care să se apuce să creioneze una sau mai multe soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. De îndată ce vom găsi cheia către soluţionarea acestei probleme, o să o prezentăm cetăţenilor noştri. Eu cred că, spre sfârşitul săptămânii acesteia – începutul săptămânii viitoare, vom veni cu o soluţie care să ne asigure că această problemă va fi rezolvată”, a mai spus city-managerul Caracalului.

Acesta a confirmat că situaţia din Caracal este disperată, în ceea ce priveşte câinii fără stăpân din oraş.

„Toţi suntem iubitori de animale, dar noi trebuie să ne gândim la binele general. Avem peste 800 de câini fără stăpân, inventariaţi la nivelul oraşului, şi din păcate în ultima perioadă s-au înregistrat peste 560 de muşcături de câine. Este un lucru care nu poate fi tolerat în nicio administraţie municipală”, a mai spus Chesnoiu.

Administratorul public a arătat că înfiinţarea unui serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân ar costa bugetul municipiul aproximativ 1,6 milioane. Este vorba despre o cheltuială pe care Caracal nu şi-o permite şi de aceea trebuie căutată o soluţie alternativă.

„Problema din perspectivă juridică este că, dacă vrei să externalizezi, atunci trebuie să vorbim despre un contract de concesionare a serviciului de gestionare a câinilor comunitari. Acest lucru nu s-a prea făcut în administraţie şi eu cred că îl vom duce la bun sfârşit. Sau să-ţi înfiinţezi un serviciu propriu, dar cu costuri uriaşe pentru municipalitate. O primă estimare era de peste 1,6 milioane de lei, costuri care vizau doar înfiinţarea nu şi întreţinerea permanentă, ulterioară. Nu ne permitem acest lucru şi atunci trebuie să gândim în acea logică a eficienţei cost-beneficiu”, a conchis Adrian Chesnoiu.

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marton Arpad, deputatul UDMR înfrățit în rele cu pesediștii. Alesul cuplat bine la banul public
Articolul următorFOTO. Se lucrează la un nou sens giratoriu, în Caracal