Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Sorin Scarlat,  a declarat că „în maximum două luni” vor începe lucrările de reparaţie a Podului Olt de la Slatina.

Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina, contractul de atribuire a lucrării fiind semnat, în luna iulie a anului 2018, de reprezentanţii DRDP Craiov

„Proiectarea este finalizată, am dat ordin de începere, iar în maximum două luni de zile, cu siguranţă, vor interveni asupra lucărilor premergătoare realizării reparaţiilor”, a declarat Scarlat.

El a mai declarat că încă nu s-au stabilit variantele de ocolire, după închiderea traficului rutier pe pod.

„Împreună cu poliţia rutieră, vom lua o decizie cu privire la soluţiile propuse de antreprenor şi cu siguranţă vom anunţa care vor fi acele rute ocolitoare în momentul în care se va decide închiderea definitivă a podului”, a mai declarat şeful CNAIR.

De-a lungul timpului, în calea de rulare a Podului Olt au apărut gropi mai mici sau mai mari. Cea mai recentă era din 26 iulie 2016, când angajaţii SDN Slatina au împrejmuit zona cu balize de ocolire, în aşteptarea scoaterii la licitaţie a lucrării de reparaţie. Ulterior, „artificiul” găsit de drumari a fost aplicarea unei plăci de metal deasupra fisurii. Deoarece nu s-a intervenit, groapa s-a mărit, iar soluţia găsită a fost aplicarea unei plăci de metal şi mai mare. Abia în august 2017, groapa a fost astupată.

Şi în 2010, în dreptul primului picior al podului, dinspre Slătioara, în carosabil a apărut o groapă de o jumătate de metru. Aceasta a fost acoperită după câteva zile în care traficul s-a desfăşurat cu greutate sau a fost închis. Costurile acelei lucrări s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de lei vechi.

Problemele cu găurile în covorul asfaltic au început să apară după mineriada din 1999, când pentru blocarea accesului, pe pod au fost puse bucăţi mari de piatră, care au afectat structura de rezistenţă. Pe de altă parte, problemele din ultimii ani sunt cauzate chiar de lucrările de reabilitare de acum 25 de ani, care au fost făcute de mântuială.