Doi medici ai spitalului din Corabia au fost confirmaţi cu noul coronavirus, după ce s-au testat la UMF Craiova.

Anterior, cei doi nu au fost declaraţi contacţi ai vreunuia din cele 11 cazuri deja confirmate în cadrul spitalului, relatează Gazeta Nouă.

Doi medici corăbieni s-au testat pentru noul coronavirus, la Craiova, după ce laboratorul UMF a început să facă teste contracost. Cei doi nu au fost declaraţi contacţi ai celor 11 cazuri deja confirmate în ultimele săptămâni.

Ce doi medici, chirurg şi pediatru, s-au prezentat la muncă ultima dată pe 24 iunie, după care au anunţat că au simptome de răceală şi au rămas acasă. Între timp, s-au testat pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv.

Astfel, focarul din Spitalul Corabia numără 13 cazuri, patru medici, şase asitenţi medicali şi trei infirmiere. Acestora li s-au adăugat patru contacţi de familie, pozitivaşi şi internaţi pentru tratament.

Pe 24 iunie, Secţia Medicină Internă, unde a izbucnit focarul de COVID-19, a fost închisă.

Articolul precedentŞase cazuri noi de coronavirus, în Olt
Articolul următorUn elev din Olt are cea mai mare medie de admitere la Colegiul Militar Craiova