Un incendiu violent, izbucnit la o casă, în comuna Strejești s-a extins și la alte trei locuințe. Pompierii au interevenit cu 4 autospeciale, pentru a stinge focul, care amenința și alte gospodării din zonă.

S-a dat alarma la ISU Olt, în această după -amiază, în urma unui incendiu violent izbucnit în localitatea Strejești. O casă a luat foc, iar flăcările s-au extins rapid la alte trei gospodării. Patru autospeciale de la pompieri au intervenit la fața locului, la misiune participând și prim-ajdunctul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Alin Petrișan. Unul dintre proprietarii locuințelor care au luat foc povestește îngrozit că era plecat de acasă, când un apropiat l-a sunat și i-a dat cumplita veste. Vecinii au încercat să intervină, pentru a stinge flăcările, însă acest lucru le-a fost imposibil, din cauza vântului puternic. Pagubele sunt însemnate. Pompierii urmează să stabilească de la ce a izbucnit incendiul devastator.

Peste 20 de pompieri din cadrul Detașamentului Slatina, Stației Scornicești și Gărzii Balș, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și două autospeciale pentru primă intervenție, au fost chemați la intervenția din comuna Strejești, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie și propagat la alte două gospodării învecinate. Vecinii au încercat să intervină, pentru a stinge flăcările, însă acest lucru le-a fost imposibil, din cauza vântului puternic, potrivit ISU Olt. 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marius Stan, metalurgistul fotbalist ajuns politician. Acuzații de devalizare a Clubului Oțelul
Articolul următorZile cu temperaturi extreme în această săptămână