Mai multe anexe gospodăreşti din comuna olteană Ipoteşti au fost distruse, miercuri, în urma unui incendiu.

Potrivit primarului localităţii, Constantin Necşuţ, incendiul a pornit de la un cazan de ţuică, iar focul s-a extins cu repeziciune. Incendiul a fost lichidat de autorităţile locale cu ajutorul unei vidanje cu sistem antiincendiu, intrată recent în dotarea Primăriei Ipoteşti.

Ulterior, au intervenit şi pompierii.

„Un incendiu a izbucnit la o gospodărie din comună, incendiu pe care am reuşit să-l stingem, până la sosirea pompierilor, cu ajutorul vidanjei pe care am luat-o pentru primărie”, a declarat Necşuţ.

În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale, mai multe anexe fiind mistuite de flăcări.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentOlt: 11 decese din cauza COVID-19 au fost raportate astăzi
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Cine este Dan Vîlceanu, posibilă propunere de premier din partea PNL