Un incendiu s-a produs, în această dimineață, în jurul orei 4:15, la Spitalul suport Covid Movila, din Ploiești, într-un salon de la parterul clădirii. Potrivit primelor informații, doi pacienți au decedat. Este vorba despre doi bărbați de 74, respectiv 75 de ani care ar fi avut un comportament recalcitrant. Alți 16 pacienți au fost evacuați. Incendiul nu a afectat restul spitalului.

Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești, unitate suport Covid.

O infirmieră din salonul în care a izbucnit incendiul, care a încercat să ajute pacienții, a suferit arsuri pe o suprafață de 40% din suprafața corpului. Aceasta lucra în spital de 20 de ani, potrivit fiicei sale.

Incendiul s-a manifestat violent pe o suprafață de aproximativ 20 mp, cu degajări de fum. Potrivit managerului SAJ Prahova, persoanele evacuate sunt dependente de oxigen de debit mare.

Cei doi pacienți care au decedat erau singuri într-o anexă a spitalului. Potrivit managerului spitalului, aceștia erau într-o stare imprevizibilă, foarte agitați. Se pare că au încercat, în repetate rânduri, să-și înlăture măștile de oxigen. Victimele au fost găsite carbonizate.

„A fost un incendiu anuntat la 4.15. In salon era o infirmiera cand a inceput incendiul, are arsuri pe 40% din suprafata corpului. Urmeaza sas fie mutata la Bucuresti, la Floreasca. Echipele de interventie au ajuns in 10 minute, incendiul a fost lichidat in 3 minute. Decizia in acest moment e ca nu trebuie evacuat restul spitalului pentru ca nu a fost impactat. Exista o problema cu incalzirea. Cel putin stingatoarele au fost folosite.  Ambii pacienti decedati, din ce inteleg, erau pe oxigen”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, prezent la fata locului.

„Sectia era renovata inainte de valul 3 Covid, au fost facute instalatii noi de oxigen si de curent, potrivit colegilor de la Spitalul Judetean Prahova”, a completat, ulterior, Arafat.

Subprefect: Cauza incendiului a pornit de la doi bărbați – își smulgeau măștile de pe față!

„Nu stiu, pare ca e o chestiune legata de statia de oxigen. Inteleg ca investitiile erau foarte noi. Spitalul tine de CJ, nu de Primaria Ploiesti. Nu prea reusim sa intelegem. Asistenta are arsuri pe 40% din corp. Este transferata la Floreasca. Ceilalti pacienti sunt in evaluare. Medical, sunt cat de cat in regula. Incercam sa-i transferam la sectia Covid din spitalul primariei”, a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, primarul Andrei Voloșevici. 

„Pacientii (care au decedat, n.r.) isi smulgeau mastile de pe fata. Asistenta era cu ei. Incercand sa-i ajute sa-si puna mastile, probabil impingand un pat, s-a produs o scanteie care a declansat incendiul. Activitatea in restul corpurilor va putea fi reluata in una, maximum doua zile. Instalatia de oxigen a fost deviata”, a spus subprefectul. 

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta in salonul in care erau cei doi pacienti. S-a procedat la evacuarea celorlalti pacienti, in numar de 16. Alti trei pacienti au refuzat transferul. La momentul izbucnirii incendiului, in salon erau o infirmiera si o asistenta. Infirmiera a suferit arsuri pe 40% din suprafata corpului. Cei doi pacienti care au decedat erau in stare destul de grava”, a declarat, la Realitatea PLUS, purtatorul de cuvant ISU Prahova, Raluca Vasiloae. 

Potrivit ISU, la locul solicitarii au fost gasite 16 persoane (din care 6 femei si 10 barbati) implicate:

1.Pacienta 70 de ani- intoxicata cu monoxid de carbon transportata de echipajul C1 la SJU Ploiesti
2.Infirmiera de 52 ani a Spitalulului Boli Infectioase  cu arsura gr I si II pe 40% suprafata corporala –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti si ulterior la Spital Floreasca Bucuresti
3.Pacient  56 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
4.Pacient  75 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj C2 la SJU Ploiesti
5.Pacient 60 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
6.Pacient 58 ani–transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
7.Pacient 65 ani – –transportat de echipaj TIM la SJU Ploiesti
8.Pacienta 78 ani–transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
9.Pacient 60 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
10.Pacienta 66 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
11.Pacienta 86 ani -pacienta Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
12.Pacienta 69 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
13.Pacient  69 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj PA la SJU Ploiesti
14.Pacient 51 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj PA la SJU Ploiesti
15.Pacient 33 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
16.Pacient 66 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
17.Pacient 74 ani -pacient Covid pozitiv –gasit decedat

18.Pacient 75 ani -pacient Covid pozitiv –gasit decedat

Pentru gestionarea situației a fost activat Planul Roșu de intervenție.

La locul evenimentului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere, 1 descarcerare și 20 ambulanțe SMURD, dar si autospeciale pentru transport victime multiple.

Pacienții sunt transferați către Spitalul Județean Prahova.

Articolul precedentPHG Consulting, firma de consultanță care a dat României un președinte, premieri, miniștri. Portofoliu de top, management și leadership
Articolul următorLa 83 de ani, George Constantin Păunescu tace și face – tranzacție uriașă