Începând de vineri se pot cere voucherele din cadrul etapei a treia a Programului Rabla pentru electrocasnice, destinate achiziționării de aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Atât în prima, cât și în cea de-a doua etapă, voucherele au fost rezervate integral în ziua deschiderii fiecăreia dintre etape

Începând de mâine, se pot cere vouchere cu valori de 200 sau 400 de lei, pentru achiziționarea de aparate de aer condiționat, inclusiv portabile, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Cea de-a treia etapă ar trebui să se încheie (condiția: până atunci să nu se termine fondurile ce-i sunt alocate) pe 1 iulie, la ora 23:59.

Achiziționarea de noi electrocasnice se poate face în cel mult 15 zile de la validarea voucherelor.

Potrivit regulilor programului, pentru a putea folosi voucherul obținut trebuie predate electrocasnice uzate din aceeași categorie cu cea din care face parte cel ce urmează să fie cumpărat.

Ca excepție de la regulă, în această etapă, pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 17 iunie: 87 cazuri noi! Vezi situația în județul tău
Articolul următorAccident între Slatina şi Piteşti. Traficul rutier este blocat total