Mai multe incidente electorale le-au fost sesizate poliţiştilor, duminică, în localităţile Drăgăneşti-Olt şi Caracal.

Astfel, un  dosar penal pentru coruperea alegătorilor a fost deschis de poliţiştii din Drăgăneşti-Olt, după ce au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 49 de ani, despre faptul că o persoană ar oferi bani unor cetățeni în scop electoral.

Tot la Drăgăneşti-Olt a fost sesizat faptul că o femeie în vârstă de 36 de ani, din localitate, ar fi votat la urna mobilă cu o copie de pe cartea de identitate.

„În urma verificărilor efectuate,  polițiștii au sancționat contravențional un membru al secției de votare, însoțitor al urnei de vot mobilă, pentru nerespectarea prevederilor  Legii 115/ 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

De asemenea, președintele unei secții de votare din municipiul Caracal a fost informat de către un cetățean despre faptul că în apropiere secției de votare, în curtea unui cetățean, se află un panou pe care sunt încă afișe electorale.

Panoul a fost îndepărtat, iar persoana a fost sancționată contravențional de către jandarmii olteni, pentru încălcarea prevederilor Legii 115/ 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentEXIT POLL alegeri locale 2020. Datele oficiale, făcute publice. AVANGARDE, răsturnare de situație: cum se schimbă IERARHIA la vot. Tu decizi!
Articolul următorULTIMA ORĂ: Ministerul de Interne cere prelungirea procesului de votare după ora 21.00 DOCUMENT