Un instructor auto din judeţul Olt a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă după ce a pretins şi primit suma de 300 de de euro de la un cursant pentru a-i facilita obţinerea permisului de conducere.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, totul s-a petrecut vara trecută, când cursanta a şi reuşit promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

„În fapt, în data de 18 iunie 2018, la sediul DGA a fost înregistrat un denunţ cu privire la faptul că instructorul P.I. a pretins şi a primit suma de 300 euro de la inculpata DGS, în schimbul promisiunii că va interveni şi-i va determina pe funcționarii din cadrul SPCRPCIV Olt să faciliteze obținerea permisului de conducere auto. Numita DGS a obținut permisul de conducere auto în data de 6 iunie 2018”, se arată în comunicat.

Denunţătoarea instructorului a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu procurorii olteni, care au propus condamnarea acesteia la o pedeapsă cu închisoarea de un an şi 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Articolul precedentOlt: Dascăli pensionari care rămân la catedră
Articolul următorA început asfaltarea străzii Alice Botez din Slatina. Ce negocieri au purtat autoritățile cu proprietarii