Noi echipamente de intervenţie vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi a Jandarmeriei Olt, prin intermendiul unui proiect cu fonduri europene accesat de Consiliul Judeţean.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria 2014-2020, Axa prioritară 3 – O regiune sigură, Obiectivul specific 3.1. – Îmbunătățirea managementului comun în situații de risc în zona transfrontalieră. Valoarea totală a proiectului este de 916.047,52 euro, din care 778.640,38 euro reprezintă finanțare nerambursabilă, 19. 077,33 euro cofinanțare de la bugetele de stat şi 18.330,11 euro cofinanțare proprie a partenerilor.

Conferinţa de lansare a proiectului s-a desfăşurat, miercuri, în sala de şedinţe a CJ Olt, fiind prezenţi vicepreşedintele Virgil Delureanu şi şeful Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul forului judeţean, Daniela Lungu, dar şi reprezentanţi ai ISU şi Jandarmeriei şi ai partenerului bulgar.

„Este un moment deosebit de important pentru Consiliul Judeţean, pentru ISU şi pentru Jandarmeria Olt. Este vorba despre un nou proiect, «Investiţii comune în domeniul situaţiilor de urgenţă în cadrul Consiliului Judeţean Olt şi Municipalităţii Dolna Mitropolia, Bulgaria». Proiectul este deosebit de important pentru achiziţia de echipamente pentru cei doi beneficiari finali”, a declarat Virgil Delureanu.

La rândul său, Daniela Lungu, a afirmat că proiectul are ca scop îmbunătăţirea pregătirii şi a capacităţii autorităţilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de risc, în zona transfrontalieră Olt-Pleven.

„Noi am semnat acest contract de finanţare în data de 24 august, anul acesta. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, Axa Prioritară 3. Durata de implementare a acestui proiect este de 24 de luni şi va fi implementat împreună cu Municipalitatea Dolna Mitropolia din Bulgaria. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ un milion de euro, suma fiind împărţită aproximativ egal între cei doi parteneri. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea pregătirii şi a capacităţii autorităţilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de risc, în zona transfrontalieră Olt- Pleven, respectiv în judeţul Olt şi în districtul Pleven, prin achiziţionarea unor echipamente necesare în acţiunile de prevenire a situaţiilor de risc şi de acţiune, în situaţii de urgenţă şi de dezastre naturale”, a declarat Daniela Lungu.

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate: o autoutilitară de stingere cu capacitate crescută a rezervorului de 9.000 de litri, o autoutilitară pentru intervenţii în activităţile zilnice ale ISU, trei ATV-uri pentru intervenţii în activităţile zilnice pentru Jandarmeria Olt, o barcă din fibră de sticlă pentru intervenţii în activităţile IJJ Olt, trei autovehicule cu o capacitate maximă de 1.600 centi metri pătraţi pentru Jandarmerie şi veste de salvare şi alte auxiliare. Licitaţia pentru achiziţia acestor echipamente se va desfăşura anul viitor.

Daniela Lungu a mai explicat că este primul proiect de acest tip în care beneficiar final nu este doar ISU, ci şi Jandarmeria.

„Ca element de noutate al acestui proiect – aşa cum ştiţi, Consiliul Judeţean Olt a mai derulat şi alte proiecte cu finanţare din fonduri europene, prin alte programe operaţionale şi în exerciţiul financiar trecut – este faptul că am inclus şi un alt beneficiar final. Până acum, în toate proiectele noastre de acest gen am avut drept beneficiar final Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De data aceasta, avem şi Jandarmeria Olt. Ca urmare, am prevăzut în bugetul proiectului o serie de echipamente”, a conchis reprezentantul CJ Olt.

 

Articolul precedentPompierii și-au deschis porțile pentru colindători
Articolul următorTarghet îndrăzneţ pentru PNL Olt, la alegerile europarlamentare