Producătorii agricoli din Olt vor deschide un mini-supermarket doar cu produse autohtone, în Piaţa Cibin din Sibiu.

Preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri (ATF), Florin Ciobanu, a declarat în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la Olt Tv, că este vorba despre un program-pilot care, dacă va avea succes, va fi implementat şi în alte pieţe mari din ţară.

„Încercăm un program nou, să avem mici aprozare în pieţele tradiţionale. Consumatorul să găsească în acest sector produse autohtone, despre care asociaţiile noastre garantează că sunt doar din producţie internă. Acolo vom avea un vânzător, iar produsele vor fi de la mai mulţi producători din cooperativă. Va fi un fel de mini-supermarket autohton în piaţă. Am avut o discuţie cu preşedintele Asociaţiei Pieţelor şi a fost de acord. Primul asemenea aprozar al unei cooperative din Olt va fi la Piaţa Cibin din Sibiu. Chiar în zilele următoare avem prima discuţie şi sperăm să şi finalizăm foarte repede. Ne ducem direct acolo, ei ne vor ajuta cu personalul”, a afirmat Ciobanu.

În plus, femierii olteni vor să pună pe picioare un proiect similar Casei de Comerţ Unirea, care să le ofere producătorilor autohtoni o infrastructură pentru distribuţie şi depozitare.

„Se vor găsi doar legume şi fructe din Oltenia, în primă fază. În faza a doua, în funcţie de fonduri şi ce subvenţii vor primi cooperativele, dacă nu reuşim să repornim Casa Unirea, o să o implementăm noi fără nicio problemă. Avem destul timp şi este o idee patriotică. Am înţeles că şi în Suedia sau în Marea Britanie există magazine ale cooperativelor producătorilor locali. Nu este concurenţă neloială pentru supermarketuri. Tu, ca şi client, te duci unde vrei. La noi îţi garantăm că vei găsi brânză de oaie, roşii româneşti, miere şi aşa mai departe. Ne conectăm cu toate cooperativele noastre”, a mai spus Florin Ciobanu.

Articolul precedentPlatforme de depozitare a gunoiului de grajd, în comune din Olt şi Gorj
Articolul următorCoronavirus: Prefectul de Olt, transferat la un spital din Capitală