Contractul de finanţare pentru reabilitarea corpului principal al Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian” din Slatina a fost semnat de primarul Emil Moţ.

Proiectul are o valoare de aproape opt milioane lei, potrivit edilului-şef, care a explicat, joi, într-o conferinţă de presă, ce lucrări se vor face la acest imobil. Practic, tot corpul central al liceului va fi refăcut.

„Proiectul privind reabilitarea Liceului Tehnologic «Petre S. Aurelian» din Slatina este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi are o valoare de aproape opt milioane de lei. Se va reabilita corpul de clădire principal, clădire în regim P+3 etaje, cu un număr de 18 săli de clasă, două laboratoare, şase birouri, un cabinet medical, o bibliotecă, o sală de festivităţi, o cancelarie, trei depozite, casierie, activă, toate acestea în suprafaţă de 3.177 metri pătraţi. Proiectul are în vedere reabilitarea structurală şi termică a imobilului, schimbarea finisajelor interiore, exterioare, dar şi schimbare instalaţiilor electrice, termice şi sanitare. Practic, tot corpul central de la «PS Aurelian» va fi refăcut. Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 21 de luni”, a declarat Emil Moţ.

Clădirea a fost propusă inițial pentru demolare, dar în urma unei expertize, s-a decis consolidarea și renovarea ei. Clădirea a fost dată în folosință în anul 1974, iar de atunci a mai beneficiat doar de mici lucrări de reparații și de vopsirea fațadei. Colegiul Economic are 1.730 de elevi, cu tot cu cei de la Agricol, preluați după desființarea liceului de la Strehareți.

Articolul precedentO elevă din Corabia, campioană națională la kaiac-canoe
Articolul următorTransportul public în comun din Slatina se va face doar cu autobuze electrice