Vicepreşedintele PSD Caracal, Adrian Chesnoiu, a declarat că formaţiunea politică pe care o reprezintă nu va face alianţe pre-electorale cu Pro România sau cu alte partide.

Chesnoiu şi-a exprimat convingerea că PSD va câştiga alegerile locale, la Caracal, prin candidatul Ion Marian Doldurea, şi va obţine şi majoritatea în consiliul municipal.

„Nu facem alianţe cu Pro România, nu facem alianţe cu PNL. Partidul Social-Democrat Caracal va câştiga cu siguranţă alegerile. Câştigăm şi primăria şi consilul local şi sunt absolut convins că toţi cei din Caracal care îşi doresc dezvoltarea acestui oraş au încredere în echipa domnului Doldurea şi sunt absolut convins că ne vor acorda această încredere pentru următorii patru ani. Să le dovedim că lucrurile bune începute vor fi duse la bun sfârşit, iar cele care mai trebuie îmbunătăţite vor fi corectate şi vor aduce Caracalul la un nivel de dezvoltare pe care cu toţii ni-l dorim”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Acesta nu exclude, însă, înţelegeri post-electorale pe proiecte punctuale pentru dezvoltarea municipiului Caracal.

„Sper ca după alegeri să facem o alianţă în Consiliul Local, în sensul că această majoritate a PSD să primească şi proiectele celor de la PNL şi Pro România, proiectele bune care pot duce la dezvoltarea oraşului, dar în niciun caz utopii de genul taxă zero la gunoi, care n-au niciun fel de argument juridic sau bugetar”, a mai spus Chesnoiu.