Lucrările de reabilitare şi transformare a fostului sediu BNR din Slatina în sediu de judecătorie sunt aproape de final.

Clădirea a fost reabilitată şi consolidată, iar în cadrul proiectului a fost construit şi un spaţiu pentru deţinuţii aduşi la instanţă.

Lucrările sunt desfăşurate în cadrul Programului Naţional de Consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipii reşedinţă de judeţ, derulat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Valoare totală a investiţiei se ridică la 10.032.519,8 lei.

Clădirea monument istoric, din zona Centrul Istoric al oraşului, cândva sediul Băncii Naţionale a României, se află din anul 2006 în patrimoniul Primăriei Slatina. Construită în anul 1908, clădirea era, la acea vreme, cea mai reprezentativă bancă din Slatina, Banca Uniunii Agricole, Comerciale şi Industriale. Ulterior, a devenit Sucursala Olt a Băncii Naţionale a României, până în septembrie 2000, când a fost desfiinţată. De atunci, ani la rândul, în imobil a funcţionat, în perioadele scrutinelor electorale, Biroul Electoral Judeţean.

Din 2004, clădirea figurează ca monument istoric în lista Ministerului Culturii.

În 2015, Primăria Slatina a făcut un schimb de imobile cu Ministerul Justiţiei. Astfel, Guvernul a primit fostul sediu BNR, unde va amenaja spaţii de judecată, iar actualul sediu al Judecătoriei Slatina va fi preluat de municipalitate, care va muta acolo mai multe direcţii din subordine.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBilanț coronavirus 26 octombrie. Explozie de noi infectări: aproape 17.000 de cazuri, peste 500 de decese
Articolul următorVIDEO Comisia Juridică a Senatului a decis: Certificatul verde COVID, obligatoriu la locul de muncă