În trei zile după ce dosarul „Caracal” va ajunge şi fizic la Tribunalul Olt, judecătorii acestei instanţe vor verifica legalitatea măsurii arestului preventiv al lui Gheorghe Dincă.

Preşedintele Tribunalului Olt, judecătorul Liliana Oprea, a declarat că dosarul urmează să fie repartizat unui magistrat din cadrul instanţei din Slatina.

„Conform dispoziţiilor procedurale, cam în termen de trei zile de la momentul în care ajunge dosarul la noi, trebuie confirmat arestul preventiv. Dosarul urmează să  fie repartizat, iar judecătorul la care ajunge acest dosar îşi va stabili termen pentru verificarea legalităţii”, a afirmat preşedintele Tribunalului.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată după ce, miercuri, procurorul general al României, Bogdan Licu, a confirmat rechizitoriul în dosarul „Caracal”.

Dincă este trimis în judecată pentru opt infracţiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni. Totodată, Ştefan Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor „in rem” sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia iniţială, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul.

Articolul precedentMedici din Slatina, cetăţeni de onoare ai oraşului
Articolul următorDat afară din PSD, fostul viceprimar a fost ales preşedinte al Pro România Caracal