Medicii Renică Diaconescu, Ela  Rusoiu,  George  Craioveanu,  Mădălin  Săndulescu şi Andrei Ştefănescu vor primi distincţia de cetăţean de onoare al Slatinei, în cadrul Galei Laureaţilor de săptămâna viitoare, eveniment ce marchează 652 de ani de la prima atestare documentară a municipiului.

Renică Diaconescu primeşte această distincţie pentru dăruirea, profesionalismul și întreaga carieră în domeniul neurologic și pentru demersurile privind înfiinţarea Compartimentului de tromboliză la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unitate spitalicească devenită Centru Regional de Tromboliză.

În urma înființării acestui centru, la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost tratate peste 30 de persoane care au suferit un accident vascular.

Medicii Ela  Rusoiu, George  Craioveanu,  Mădălin  Săndulescu şi Andrei Ştefănescu sunt recompensaţi pentru implementarea cu succes a tehnicilor inovative de reconstrucţie maxilo-facială în intervenţii chirurgicale executate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Specialiștii în Chirurgie Orală și Maxilo-Facială cei patru au efectuat o operație complexă de reconstrucție a mandibulei cu tehnologie 3D. Echipa de medici formată din Andrei Ștefănescu, Mădălin Săndulescu, Ela Rusoiu și condusă de doctorul George Craioveanu realizează la Spitalul Județean de Urgență Slatina de mai mulți ani, intervenții reconstructive din ce în ce mai complexe.

Pentru prima dată, planificarea intervenției s-a realizat 3D, tehnologie care a scurtat efectiv timpul petrecut în sala de operație, intervenția chirurgicală a fost efectuată în aproximativ 11 ore și a cuprins șase operații.

Seria manifestărilor Gala Laureaţilor începe luni, 20 ianuarie, cu Gala Campionilor. În cadrul evenimentului, începând cu ora 8.30, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” se vor decerna diplome și premii elevilor, profesorilor, sportivilor și antrenorilor din unitățile de învățământ slătinene care au obținut performanțe remarcabile în anul anterior.

Miercuri, 22 ianuarie, este programată Gala Superlativelor,  începând cu ora 17.00, tot la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. În cadrul Galei se vor decerna distincția „Cetățean de onoare” și „Diplomă de merit” persoanelor fizice, juridice, asociațiilor și instituțiilor care au contribuit în anul 2019 la dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale a municipiului Slatina.

După decernarea distincțiilor, concertează Paula Seling şi Gabriel Bîscoveanu.

Manifestările se încheie vineri, 24 ianuarie 2020, când este marcată Unirea Principatelor Române.

În intervalul orar 9.45 – 11.00, va avea loc ceremonialul militaro- religios, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și distribuire de stegulețe și cocarde tricolore.

Începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, va avea loc Gala Seniorilor în cadrul căreia se vor premia familiile slătinene care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2019.

După decernarea premiilor, concertează Anastasia Lazariuc.

Bugetul alocat de primărie pentru acest eveniment se ridică la 560.000 lei.