Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina ar putea să pregătească medici rezidenţi, unitatea medicală urmând să întocmească documentaţia pentru acreditarea în acest sens.

Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Florin Popa, a declarat că spitalele judeţene de urgenţe au această posibilitate, conform unui ordin emis de ministrul Sănătăţii, în anul 2019.

„Încercăm să ne acredităm pentru pregătirea de medici rezidenţi. A fost un ordin de ministru dat, în 2019, prin care atât Spitalele Judeţene de Urgenţă, cât şi anumite clinici private pot să se acrediteze în vedere pregătirii rezidenţilor. Am discutat în cadrul Consiliului Medical cu colegii care ar dori să preia şi să pregătească medicii rezidenţi.

Aşteptăm să facem, uşor-uşor, o hartă pentru specialităţile care pot şi vor vrea să pregătească rezidenţi şi să întocmim documentaţia necesară către Ministerul Sănătăţii. Ar fi un lucru extraordinar, dar s-ar reuşi. Nu vorbesc neapărat doar pentru că am avea mai multă forţă de muncă, ci şi pentru colegii mei, cred că i-ar stimula foarte mult să aibă în pregătire medici tineri”, a declarat Florin Popa.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentGorj, Dolj şi Olt, printre judeţele sub Cod Galben de averse şi vânt
Articolul următorUn primar din Olt trebuie să plătească o cauţiune de 100.000 euro pentru a scăpa de arestul preventiv