Ministrul Agriculturii, deputatul oltean Adrian Chesnoiu, anunţă de la Bruxelles că s-a reuşit ca fermierii români să continue exportul de animale vii.

Chesnoiu a arătat că „parlamentarii europeni au respins interzicerea transportului de animale vii”.

„România a obținut o victorie majoră în Parlamentul European, în beneficiul direct al fermierilor români. Cu 557 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă și 78 de abțineri, parlamentarii europeni au respins interzicerea transportului de animale vii, astfel că fermierii români vor putea continua exportul, inclusiv spre țările terțe. România este un stat care va contribui la îmbunătățirea legislației europene în materie de standarde de bunăstare animală, de implementare a strategiilor europene, dar totodată voi solicita întotdeauna respectarea specificității fiecărui stat membru în aplicarea normelor comunitare, așa cum am făcut-o și la ultimul Consiliu Agrifish din 17.01.2022. Felicit eforturile europarlamentarilor social democrați care au susținut constant fermierii români”, transmite ministrul Agriculturii.

Adrian Chesnoiu a adăugat că, după 18 luni de negocieri, s-a putut ajunge la o soluție care protejează interesele fermierilor și garantează condițiile de bunăstare a animalelor vii în timpul transportului.

Articolul precedentVremea se schimbă radical astăzi
Articolul următorAlro Slatina închide a doua hală de producţie