Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat, marţi, la Slatina, unde a participat la o întâlnire din cadrul campaniei naționale de informare „Un cetățean informat, un cetățean câștigat!”, că cei mai mulţi dintre românii plecaţi din ţară îşi doresc să revină.

Natalia Intotero a participat la o şedinţă de lucru al cărei scop a fost de a informa cetățenii cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au în țările în care intenționează să muncească, să studieze sau să locuiască, inclusiv referitor la drepturile sociale (beneficii sociale și servicii sociale) specifice fiecarui stat în parte. La întâlnirea desfăşurată în sala de şedinţe a CJ Olt, au participat preşedintele Marius Oprescu, vicepreşedintele Virgil Delureanu, dar şi primari şi reprezentanţi ai primăriilor din judeţ şi ai Poliţiei şi Jandarmeriei.

„Această campanie «Informare acasă, siguranţă înlume» a început de la câteva dezbateri care au avut loc în cursul anului 2017, în câteva judeţe pilot din zona Moldovei. Date fiind situaţiile neplăcute ale conaţionalilor noştri, pe care le-am aflat din mass-media şi nu numai, în urma discuţiilor pe care le-am avut, de când am preluat mandatul, cu colegii mei, miniştri, dar reprezentanţi ai agenţiilor naţionale, am decis să demarăm această campanie naţională de infomare. Cred că numai împreună, prin unitate, mai ales în acest an al Centenarului, putem contribui la o lume mai bună”, a declarat Intotero.

Ea a adăugat că cei care aleg să muncească în agricultură sau în asistenţă socială, dacă nu pleacă informaţi din ţară, ajung să fie, de cele mai multe ori, expuşi traficului de persoane sau sclaviei moderne, fenomene care au luat amploare, din păcate.

„Prin această campanie nu ne dorim să-i încurajăm pe conanţionalii noştri să plece în afara graniţelor, dar încercăm să ne facem datoria de a-i informa şi, dacă îşi doresc să plece, să cunoască pericolele la care se supun, dacă nu pleacă informaţi din ţară. Tinerii, în special cei care nu reuşesc să ia bacalaureatul, devin depresivi şi încearcă o variantă, străinătatea. Erau vulnerabili pentru că, în principal, cei care au fost expuşi unor evenimente nefericite, au avut parte de lucruri nu tocmai plăcute din cauză că au plecat cu anumite oferte luate de pe internet, care nu întotdeauna au fost de bună credinţă. Începând de la primul pas, călătoria, am văzut evenimente nefericite, accidente, tragedii adevărate, pentru că firmele care îi transportau fie că nu aveau autorizaţie, fie că nu aveau şoferi profesionişti. În acest sens, noi am expus firmele autorizate din România pentru transport internaţional”, a mai spus ministrul.

Natalia Intotero a conchis arătând că cei mai mulţi dintre cei plecaţi îşi doresc să revină în ţară, iar primarii pot să-i ajute să ia această decizie mai repede.

„Ne-am dorit o discuţie cu dumneavoastră, reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, şi pentru a informa cu privire la riscurile cu care se supun dacă nu pleacă informaţi, dar şi pentru a încerca să avem o comunicare cu aceştia, cu românii din afara graniţelor. Am constatat că foarte mulţi primari din ţară şi-au deschis o linie de comunicare cu românii din localităţile lor. Este un lucru extraordinar pentru că mare parte din românii noştri de pretutindeni, mai devreme sau mai târziu, mă refer la cei din Diaspora, îşi doresc să se întoarcă acasă. Niciunul nu a plecat de bine din ţară şi cred că împreună putem să-i convingem ca, la un moment dat, să se întoarcă”, a conchis ministrul.

La rândul său, Marius Oprescu a vorbit despre importanţa faptului ca românii care pleacă din ţară să fie bine informaţi.

„După ce în primăvară am avut o primă parte a acestei campanii care a avut ca grup țintă tinerii care vor să meargă la cursuri în străinătate, iată că astăzi, în a  doua parte a acestei campanii, în prezența Ministrului de Pretutindeni, Natalia Intotero, avem ca grup țintă români care vor să plece la muncă în străinătate. Cred că este foarte important și felicit organizatorii acestei campanii ca românii să fie foarte bine informați înainte să facă pasul de a pleca la studiu, la muncă sau în diverse alte ocazii în străinătate. Un om foarte bine informat este mai sigur pe el, știe că nu este singur și beneficiază de sprijinul mai multor instituții care pot să îi acorde consultanță și ajutor. Este foarte important acest lucru, de aceea astăzi avem o astfel de campanie”, a afirmat preşedintele CJ Olt.

 

Articolul precedentRachete antigrindină în cinci comune din Olt
Articolul următorUn bărbat și soția sa, răniți într-un incendiu la Piatra-Olt. VIDEO