Două persoane în vârstă de 79 și 58 de ani și-au pierdut viața, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce locuința lor din comuna Obârșia a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că la sosirea primelor echipaje, locuința ardea generalizat, iar acoperișul și tavanele acesteia erau prăbușite în interior.

„După pătrunderea în locuință, pompierii au găsit trupurile neînsuflețite ale tatălui proprietarului, în vârstă de 79 de ani și surorii acestuia, în vârstă de 58 de ani. Cele două persoane prezentau arsuri pe întreaga suprafață a corpului”, a declarat Băsășteanu.

El a adăugat că proprietarul locuinței, în vârstă de 49 de ani, a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței, membrelor superioare și abdomenului și a fost transportat la CPU Caracal.

„Pentru lichidarea incendiului și eliminarea efectelor negative pompierii au acționat aproximativ două ore, intervenția fiind îngreunată de vântul puternic. Au ars acoperișul casei pe circa 40 de metri pătrați, tavanele din două camere de locuit, mobilier, textile și obiecte de uz casnic și gospodăresc”, a mai spus reprezentantul ISU.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un prelungitor electric.

Articolul precedentMașini blocate de viscol pe mai drumuri din județ, noaptea trecută. Șoferi și pasageri salvați de pompieri/VIDEO
Articolul următorS-a emis un nou certificat de urbanism pentru Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești. Cum s-a modificat traseul