Președintele Nicușor Dan va convoca în luna iunie prima sa ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căreia marea evaziune fiscală urmează să fie introdusă oficial în Strategia Națională de Apărare ca amenințare la adresa securității naționale, au transmis surse politice.

Decizia vine în contextul în care România trebuie să transmită Comisiei Europene un raport privind măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar, raport care include și combaterea evaziunii. Deși planul trebuia trimis până pe 30 aprilie, autoritățile române nu au respectat termenul.

Aceasta va fi prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan în calitate de președinte, după ce interimatul funcției a fost asigurat de Ilie Bolojan. În timpul mandatului interimar, CSAT s-a reunit de două ori, abordând teme precum sprijinul pentru Ucraina și creșterea bugetului de apărare.

Tot în acea perioadă s-a decis ca finalizarea hidrocentralelor neterminate din România să devină proiect de siguranță națională, în contextul întârzierilor cauzate de birocrație și lipsa avizelor necesare.

Articolul precedentNICUȘOR DAN: „NU POT SPUNE ACUM DACĂ VOR CREȘTE TAXELE”
Articolul următorERDOGAN PROPUNE UN SUMMIT PUTIN–ZELENSKI–TRUMP ÎN TURCIA: „CEA MAI MARE DORINȚĂ A MEA”