Mai multe fluxuri de vaccinare vor fi disponibile oltenilor care vor să se vaccineze împotriva COVID-19, începând de marţi, potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt.

Reprezentanţii Prefecturii Olt au transmis că s-a luat această decizie, în contextul creșterii numărului de persoane care aleg să se vaccineze în fiecare zi în centrele de vaccinare de pe raza județului.

„Oltenii înțeleg importanța vaccinării, înțeleg că trebuie să se protejeze și să își protejeze familia de acest virus invizibil. Se creează aglomerații în fața sau incinta centrelor de vaccinare, și, din acest motiv, am solicitat Direcției de Sănătate Publică Olt să realizeze o analiză, în vederea deschiderii de noi fluxuri de vaccinare în județ, precum și să asigure dozele de vaccin necesare. De asemenea, pentru că există cetățeni care din diverse motive nu se pot deplasa la unul dintre centrele de vaccinare, am transmis primarilor să solicite Direcției de Sănătate Publică Olt deplasarea echipelor mobile de vaccinare în localitate. Oltenilor trebuie să li se asigure accesul la vaccinare în cel mai scurt timp posibil, fără așteptare”, a declarat prefectul Florin Homorean.

Astfel, începând cu data de 26 octombrie 2021, se va operaționaliza Centrul de vaccinare nr. 3 din municipiul Slatina (cu 2 fluxuri de vaccinare) și 1 flux de vaccinare la Centrul de vaccinare din orașul Scornicești.

Centrele de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 operaționale din județul Olt sunt următoarele:

    SLATINA (3 centre de vaccinare – 8 fluxuri de vaccinare) – C. N. Carol I (Str. Strehareți, nr. 150) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen, Moderna, Astra Zeneca
    CARACAL (3 fluxuri de vaccinare) – Clădire Administrativă Parc (Aleea Bibian, nr. 1) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen
    CORABIA (2 fluxuri de vaccinare) – Sala de ședințe Complex San Siro (Str. Carpați, nr. 66A) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen
    BALȘ (2 fluxuri de vaccinare) – Clădire Primărie (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 14) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen
    SCORNICEȘTI (2 fluxuri de vaccinare) – Ambulatoriul de Specialitate Scornicești (Bd. Muncii, nr. 21) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech
    DRĂGĂNEȘTI-OLT (2 fluxuri de vaccinare) – Ambulatoriul de Specialitate al Centrului de Sănătate (Str. Căpitan Drăgănescu, nr. 3) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen

Centrele de vaccinare sunt deschise zilnic, în intervalul orar 08.00-20.00.

„Precizăm că, în județul Olt continuă campania de vaccinare prin medicii de familie, cu vaccinul Janssen (Johnson&Johnson), vaccin care se administrează atât în cadrul cabinetelor medicilor de familie care și-au exprimat dorința de a vaccina cât și în Centrul de vaccinare din Slatina, Caracal, Corabia, Balș, Scornicești și Drăgănești-Olt. Lista medicilor de familie din județ care administrează vaccinul Janssen poate fi găsită pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Olt”, mai transmit reprezentanţii Prefecturii Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE – Invitat VASILE BARBU
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Sorin Roșca Stănescu: Cred că e un conflict între Iohannis și Cîțu, Ciucă e la mijloc