Norul de poluanți, generat de vulcanul din La Palma va ajunge în România duminică.

Norul toxic va intra în țară prin Timișoara, și se va întinde peste toată țara până luni seară.

O cantitate mare de dioxid de sulf este asupra Europei, generând poluare suplimentară, o posibilă răcire a solului și compuși chimici secundari.

Acizii sau sulfații sunt aduși la și prin precipitații influențând și concentrația ozonului.

România se va afla sub norul de particule și compuși chimici rezultați din acea zonă, a declarat la un post TV Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică.

Modelele sunt în evoluție. Acum, pare că norul de dioxid de sulf intră în România, prin vest, pe la Timișoara și se va întinde peste toată țară până luni seară, dacă nu apar alte evoluții. (…)  timp de două zile ar putea fi deasupra țării. România poate fi sub norul de particule și compuși chimici rezultați din acea zonă.

Aceste efect e posibil să fie mult mai important pe termen lung prin procesele care au loc la înălțimi foarte mari în timp, pot apărea compuși chimici secundari și de modificare măcar locală a acestor proprietăți legate de aerosolii din atmosferă la înălțimi foarte mari, care produc efecte pe termen lung legate de climă. (…) 

Ar fi indicat că persoanele care stau afară, mai ales în zona de vest, să poarte mască, deoarece sunt condiții pentru o poluare mai mare, a declarat profesorul.

În urma erupției vulcanului din La Palma a apărut și o nouă fisură din care ies gaze toxice și fum.

Pesre 400 de clădiri au fost distruse, iar 190 de hectare de teren au fost arse.

Aeroportul din La Palma a fost închis, turiștii au folosit feriboturi.

 

Articolul precedentPreședintele PNL, Florin Cîțu: ”Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor”
Articolul următorBilanț coronavirus: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.333 de cazuri noi, dintre care 164 sunt ale unor pacienți reinfectați