Două tamponări în care au fost implicate nouă autoturisme au avut loc, luni dimineața, pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșirea din municipiul Slatina spre Pitești. Nu s-au înregistrat, din fericire, victime.

Intr-una dintre tamponări au fost implicate patru mașini, iar în cealaltă alte cinci autovehicule.

În ambele situații, cauza producerii a fost nepăstrarea distanței corespunzătoare în mers față de autoturismul din față. Nu au existat victime în urma coliziunilor dintre cele nouă mașini implicate, însă pagubele materiale sunt însemnate. Ca urmare a impacturilor, pe ambele sensuri de mers ale DN 65 – E 574 coloanele de mașini s-au întins pe distanțe de sute metri pe durata efectuării cercetărilor.

Împotriva celor răspunzători de producerea evenimentelor rutiere, polițiștii rutieri urmează a lua măsurile care se impun, șoferii fiind duși la sediul Serviciului Rutier Olt pentru a da declarații cu privire la cele întâmplate- Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt

Articolul precedentAl treilea cadru medical răpus de COVID-19 în Olt
Articolul următorMesajul SANITAS după decesul asistentei din Olt