Peste 100 de amenzi au fost aplicate de lucrătorii MAI din Olt, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea ordonanţelor militare. Totodată, de la începutul Stării de Urgenţă, au fost aplicate peste 2.400 de sancţiuni, valoarea acestora depăşind patru milioane lei.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 109 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 290.000 lei.

De la debutul epidemiei, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale au aplicat peste 2.400 de sancțiuni contravenționale în context, valoarea acestora depășind 4.000.000 lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, aproximativ 650 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

„Astfel, au fost efectuate 900 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate. De asemenea, 34 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificare cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență”, se arată în comunicatul citat.

Articolul precedentPoliţistul din Caracal, dat afară pentru presupuse legături cu interlopii, a învins IPJ în instanţă
Articolul următorTichete sociale de Paşte, distribuite la Slatina