Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Caracal, este cercetat de poliţişti după ce a lovit cu autoturismul o adolescentă în vârstă de 16 ani, din Brastavăţu.

Evenimentul rutier s-a petrecut luni după-amiază, pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Caracal. Victima a traversat printr-un loc nepermis. 

„Polițiștii Biroului Rutier Caracal s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un barbat de 29 de ani din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, din localitate, ar fi acroşat cu partea lateral-dreapta faţă, o minoră de 16 ani din comuna Brastavăţu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, minora a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.

Articolul precedentFonduri europene în valoare de opt milioane de euro ajung la Slatina. Încă patru contracte de finanţare, semnate până la finalul anului
Articolul următorSituaţie HILARĂ la Pro România Olt. Oamenii lui Ponta, într-o clădire fără baie proprie, după ce fostul şef al filialei i-a lăsat fără sediu