Poliţiştii şi mascaţii din Olt au intervenit, marţi, în comuna Slătioara după ce au fost anunţaţi prin 112 că aici este oficiată o înmormântare la care participă mai mult de opt persoane, aşa cum este prevăzut în ordonanţele militare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că la vederea poliţiştilor, mulţimea s-a dispersat.

„În urma unui apel 112, prin care a fost sesizat faptul că în curtea unei locuințe de pe raza comunei Slatioara este oficiată o înmormântare, la care participă mai mult de 8 persoane, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ganeasa s-au deplasat la fața locului pentru a verifica dacă sunt încălcate prevederile ordonanțelor militare. În momentul în care polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmi au ajuns la fața locului, mulțimea s-a dispersat”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Slătioara, cel care a organizat înmormântarea, a fost amendat de poliţişti cu 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare.

 

Articolul precedentPrimăria Slatina distribuie, săptămânal, măşti şi mănuşi de protecţie. Fiecare familie va primi câte cinci din fiecare
Articolul următorTichete sociale, pe perioada Stării de Urgenţă, la Slatina. Cine le primeşte