Liderii Coaliţiei de guvernare au reuşit, luni, să-şi împartă prefecţii şi subprefecţii din judeţe, după ce au modificat legea astfel încât aceste funcţii să poată fi ocupate de membrii de partid.

Surse politice au declarat pentru Reporter 24, că în judeţul Olt va rămâne prefect Florin Homorean, susţinut de PNL. În schimb, vor fi schimbări în ceea ce priveşte funcţiile de subprefect. Astfel, Octavian Olteanu şi Nicolae Hristescu vor lăsa locul Anei Maria Ciauşu, secretarul general al PNL Olt, şi lui Fănel Bădici, preşedintele USR Olt.

Noile numiri ar urma să fie făcute în următoarea şedinţă de Guvern şi publicate în Monitorul Oficial.

Începând de săptămâna trecută, funcţiile de prefect şi subprefect nu mai sunt echivalentul înalţilor funcţionari publici ci demnitari, astfel că acestea pot fi ocupate şi de persoane care sunt membrii unor partide politice.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat modificarea statutului prefecților și subprefecților. În ședința de Guvern de astăzi, 27 ianuarie, a fost aprobată, în acest sens, o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OuG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Actul normativ clarifică statutul prefectului și subprefectului ca fiind funcții de demnitate publică.

Această modificare a fost necesară, a anunțat ministrul Administrației, pentru a corela reglementările cu rolul constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Necesitatea de clarificare a statutului prefectului și subprefectului a fost stabilită prin Programul de Guvernare, dar și Comisia Europeană a cerut României să delimiteze linia dintre rolul politic și de specialitate ale acestor două funcții, a atras atenția ministrul de resort.

”Prefecții și subprefecții sunt numiți de forțele politice aflate la Guvernare. În aceste condiții doar ne prefacem că aceștia sunt funcționari publici fără apartenență politică”, a spus ministrul Cseke Attila.

Pentru clarificarea delimitării între nivelul politic și cel administrativ al instituției prefectului, se introduce funcția de secretar general al instituției prefectului, funcție publică din categoria înalților funcționari publici, cu rolul de a asigura stabilitatea la nivel instituțional. Înființarea acestei funcții reprezintă o garanție suplimentară privind îndeplinirea imparțială a atribuțiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Înaltul funcționar public sprijină activitatea prefectului în exercitarea controlului de legalitate și coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuții. Mai mult, spre deosebire de prefecți și subprefecți, pentru secretarii generali ai instituției prefectului sunt introduse condiții exprese de studii.

În același timp, conform legislației în vigoare, pot fi numite în aceste funcții de prefect sau subprefect numai persoanele care au absolvit programe de formare specializată, pentru a asigura profesionalismul celor care exercită acest rol. Conform Ordonanței adoptate, a fost instituită o derogare de la această regulă, în sensul în care poate fi numită în aceste funcții o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca, în termen de cel mult 1 an de la data emiterii actului de numire în funcție, să absolve un astfel de program, sub sancțiunea eliberării din funcție.

Prefecții și subprefecții își vor păstra calitatea de înalt funcționari publici pentru o perioadă de cel mult 30 zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, urmând ca, după această perioadă, statutul lor să se conformeze noilor reglementări.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentGeorge Simion, copreședintele AUR, vine de la ora 21 la emisiunea Legile Puterii, moderată de Alexandra Păcuraru
Articolul următorCoronavirus 2 februarie: 111 decese şi 2.676 cazuri noi de coronavirus