Doi bărbaţi în vârstă de 42 şi 44 de ani, din Osica de Sus, au ajuns la spital, joi noaptea, după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de un incendiu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că, în momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la tavanul unei camere de locuit și la bunurile din aceasta.

„Doi bărbați, în vârstă de 42 și 44 de ani, au suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor superioare și au fost transportați la UPU Slatina. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o o oră”, a declarat reprezentantul ISU.

În urma incendiului au ars acoperișul camerei pe circa 12 metri pătrați și bunurile dintr-o cameră de locuit.

Potrivit ISU, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Articolul precedentSe întâmplă în Olt. Arestaţi după ce au bătut un tânăr şi i-au furat calul şi căruţa
Articolul următorCampanie de prevenire a furturilor din locuință, lansată de poliţiştii din Olt – VIDEO