Poliţiştii din Olt au deschis un dosar penal, după descoperirea pe un fond de vânătoare din Bălteni a celor şapte cadavre de căprioare, care ar fi murit din cauza ingerării de substanţe raticide, împrăştiate în zonă de agricultori.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că se fac cercetări „in rem”.

„S-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Se fac cercetări, in rem, adică pentru faptă”, a afirmat Grigorescu.

Preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Olt, Mihai Albulescu, a declarat că nu au mai fost descoperite alte cadavre de căprioare, fiind trimise mostre la Direcţia Sanitară Veterinară.

„Nu am mai găsit alte cadavre de animale, am căutat şi ieri. Am trimis probe la DSV, la Slatina şi la Bucureşti, dar încă nu avem rezultatele, nu se fac analizele atât de repede”, a declarat Albulescu.

Şapte căprioare au fost găsite moarte, pe un fond de vânătoare de lângă comuna Bălteni, cel mai probabil din cauza unor substanţe raticide.

Primele căprioare decedate au fost găsite, luni, la marginea unei păduri din localitatea olteană.

Articolul precedentJudeţul Olt, sub Cod Galben de ninsori, până mâine dimineaţa
Articolul următorPrimăria Caracal, proprietarul clubului unde erau obligate să danseze şi să se prostitueze minore. Primar: „E un contract perfect legal”