Două adolescente au scăpat tefere după ce s-au răsturnat cu maşina în zona barajului de la Slătioara, într-un canal colector, în apropiere de Slatina.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Dan Nedeloiu, a declarat că la sosirea echipajelor, autoturismul implicat în eveniment a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat într-un canal colector, cu apă de circa 70 de centimetri, iar cele două victime se aflau în afara acestuia.

Cele două femei, ambele în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, cu multiple excoriații prin accident rutier, au fost transportate la UPU Slatina, conștiente.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentLudovic Orban: „Cel puțin 40 de miliarde de lei trebuie prevăzuți pentru PNDL 3. Investițiile în dezvoltarea comunităților locale nu au voie să se oprească!”
Articolul următorLeo Messi pleacă de la Barcelona! Anunţul oficial făcut de clubul spaniol