Patru persoane au fost reținute, joi, în urma a trei percheziții efectuate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalități Organizate Olt într-un dosar de falsificarea și punerea în circulație a unor bancnote falsificate. 

 

Potrivit IPJ Olt, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliție Schitu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au efectuat trei percheziții la domiciliile unor persoane din județul Olt, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “falsificarea de monede”, „punerea în circulație de valori falsificate” și „înșelăciunea”.

„În fapt, la data de 9 mai a.c., un bărbat a sesizat faptul că ar fi vândut 7 telefoane mobile unui bărbat, în vârstă de aproximativ 25 de ani, contra sumei de 1.000 de euro. Bărbatul a observat că cele 10 bancnote din cupiura de 100 de euro au aceeași serie și nu prezintă elementele de siguranță ale bancnotelor autentice. Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au organizat o acțiune și în urma perchezițiilor au ridicat o imprimantă și șase telefoane mobile. Totodată, patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, trei domiciliate în comuna Schitu şi una în comuna Movileni, au fost reținute, urmând să fie prezentate instanței cu propuneri legale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCulisele statului paralel | Sorin Lavric: AUR poate ajunge a doua forță politică din Republica Moldova. Unirea are loc deja!
Articolul următorRaportul deceselor Covid, PUBLICAT de Ministerul Sănătății. Autoritățile NU știu câți români au murit de coronavirus