Cele 10 persoane din Olt care se aflau în centrele de carantinare din judeţ au fost lăsate să plece acasă, în urma publicării deciziei Curţii Constituţionale a României.

Conform hotărârii Curţii Constituţionale, carantinarea şi internarea obligatorie în spital a pacienţilor confirmaţi cu infecţia cu noul coronavirus sunt neconstituţionale.

Ca urmare a publicării deciziei CCR, Ministerul de Interne a transmis un document tuturor centrelor de coordonare şi conducere a intervenţiei judeţene prin care trebuie să pună în acrod prevederile cu dispoziţiile Curţii.

„Având în vedere publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 458 din 25.06.2020, în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 591 din 02.07.2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin(2), teza 2 din Legea nr 95/2005 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art 8 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 11/2929 privind stocurile de urgenţă medicală precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, prevederile legale privind izolarea la domiciliu şi carantinarea se suspendă temporar, pentru o perioadă în care Parlamentul şi Guvernul trebuie să pună în acord aceste prevederi cu dispoziţiile Constituţiei“, se arată într-un document emis de Ministerul de Interne şi transmis tuturor centrelor de coordonare şi conducere a intervenţiei judeţene.

În acelaşi document se mai face precizarea că „toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu / carantină trebuie informate că, în situaţia în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în ţară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul SARS-CoV-2, riscă să intre sub incidenţa legii conform art.352 din Noul Cod Penal (Infracţiuni contra sănătăţii publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele săvârşirii acestei fapte“.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu au fost înregistrate cereri ale unor pacienţi asimptomatici, internaţi în spital din Olt, să părăsească unitatea medicală.

255 cazuri de  coronavirus sunt la nivelul judeţului Olt.

Articolul precedentVIDEO. Incendiu la o casă din Olt: O bătrână a ajuns la spital cu arsuri grave
Articolul următorOlt: 11 cazuri noi de coronavirus, raportate