Trei persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce o dubiţă condusă de un curier a lovit un autoturism tras pe dreapta, pe drumul judeţean DJ 546, între localitățile Slatina și Brebeni.

Potrivit poliţiştilor, dubiţa unei firme de curierat, conduse de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Coteana, județul Olt, a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pe marginea din dreapta a drumului, pe aceeași direcție de mers, condus de o tânără în vârstă de 25 de ani, din comuna Crâmpoia, județul Olt, în care se mai aflau alte două femei, în vârstă de 44, respectiv 70 de ani.

În urma coliziunii, autoturismul în care se aflau cele trei persoane a fost împins în afara părții carosabile, pe câmp.

În urma evenimentului, cele trei femei au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCod Portocaliu de caniculă pentru ziua de marţi, în mai multe judeţe din ţară
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Pilda celor patru ucenici