Un bărbat de 67 de ani din Redea a decedat, joi dimineață, într-un accident rutier, pe centura de ocolire a municipiului Caracal.

În accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. Cele două persoane din autoutilitară. nu au fost rănite

Cauza producerii accidentului ar fi neacordarea de prioritate.

„Polițiștii Serviciului Rutier s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un barbat de 67 de ani din comuna Redea, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 542 nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului oprire, intrând în coliziune cu o autoutilitara condusă de un bărbat de 39 de ani din judetul Teleorman. În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 67 de ani a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Polițiștii au testat cel de-al doilea conducător auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă“, a mai spus reprezentantul IPJ.

Articolul precedentPostul de subprefect de Olt ar putea fi păstrat de ALDE
Articolul următorCampania „Zâmbește! Familia (noastră) te iubește!” adună daruri pentru copiii din spitale