Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Corabia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a violat fosta concubină, o femeie în vârstă de 43 de ani.

Potrivit IPJ, violul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi.

„La data de 25 mai 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Corabia au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 43 de ani, din orașul Corabia, cu privire la faptul că în noaptea de 24 spre 25 mai 2021, fostul său concubin ar fi pătruns în locuința sa, ar fi agresat-o fizic și ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale. Polițiștii au demarat de îndată cercetări, iar în urma audierilor și administrării probatoriului în cauză, un bărbat, în vârstă de  46 de ani, din orașul Corabia, a fost reținut pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În cursul zilei de miercuri, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCulisele Statului Paralel, ora 18 – De ce rămâne Liviu Dragnea în spatele gratiilor
Articolul următorVIDEO | Percheziţii la braconierii din Olt: Cadavre de animale găsite de poliţişti, doi bărbaţi reţinuţi