La data de 29 august 2021, în jurul orei 06,50, polițiștii din Câmpeni au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Dăneasa, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Câmpeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice. 

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

 

Față de conducătorul auto, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru conducere sub influența alcoolului. 

 

Douăsprezece ore mai târziu, polițiștii din Abrud, în timp ce acționau cu aparatul radar pe raza orașului, l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea autoturismul cu viteza de 96 kilometri/oră. 

 

A fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea rezultată a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Pe numele său, a fost întocmit un nou dosar penal, pentru conducere cu permisul reținut și conducere sub influența alcoolului. 

 

Cercetările sunt continuate. 

Articolul precedentIa pastila SRS. Americanii în capcana Statului Islamic
Articolul următorBilanț coronavirus 30 august: 699 de cazuri noi, 11 decese