Alimentarea cu energie electrică a unei importante părți a municipiului Slatina a fost întreruptă, marți dimineață, apelurile disperate ale oamenilor către dispeceratul CEZ rămânând fără răspuns.

Potrivit unor informaţii, au fost afectați toți consumatorii casnici și nu numai care sunt conectați la Stația Grădiște, una dintre cele mai mari din oraș.

Aceleași informații indică faptul că această stație ar fi suferit defecțiuni tehnice. Aceste defecţiuni au făcut ca o parte a oraşului Slatina să rămână fără energie electrică timp de peste două ore. Pana de curent electric a afectat inclusiv semafoarele din oraş.

Oamenii care au sunat la Dispeceratul CEZ pentru a afla care este problem n-au reuşit să primească vreun răspuns, operatorii precizând că nu au nimic raportat.

Articolul precedentDIICOT a trimis noi probe pentru expertizare la INML, în cazul Caracal
Articolul următorMotociclist din Olt, accident în Dolj. A intrat cu motocicleta într-un autoturism şi apoi într-un microbuz