În decursul lunii decembrie, Primăria Slatina urmează să semneze contractul de execuţie pentru cele 10 parcări modulare care vor fi instalate în mai multe cartiere din municipiu.

Prezent recent la emisiunea „Reporter 24”, viceprimarul municipiului Slatina, Claudiu Stăncioiu, şi-a exprimat speranţa că nu vor mai exista contestaţii la licitaţie.

„Este o soluţie gândită din anul 2018 şi abia acum a ajuns în stadiul de finalizare a licitaţiei. S-au desemnat câştigătorii, au existat şi contestaţii, dar CNSC a menţinut decizia comisiei de licitaţie. Dacă nu se contstă mai departe, în instanţă, semnăm contractul pe 17-18 decembrie şi le vom da în execuţie în cursul anului 2021”, a declarat Stăncioiu.

Peste 500 de noi locuri de parcare vor fi puse la dispoziţie de Primăria Slatina, în urma implementării proiectului privind parcările modulare cu lift, ce vor fi instalate în zece zone ale municipiului.

Potrivit studiului de fezabilitate aprobat de consilierii locali, valoarea totaă a investiţiei este de 48.516.680,49 lei, TVA inclusă. Din aecastă sumă, 8.655.956,07 lei reprezintă construcţii şi montaj. Durata de realizare a investiţiei este de şapte luni.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că sursa de finanţare pentru construcţia acestor parcări este bugetul local al municipiului.

În cadrul proiectului, vor fi realizate parcări în zece zone ale oraşului, după cum urmează:

Zona strada Textilistului, bl. G9 – parcarea propusă va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 90,00 mp, asigurând un numar de 25 locuri parcare;

Zona strada Teiului, bl. 2 – parcarea propusă va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 90,00 mp, asigurând un număr de 25 locuri parcare;

Zona aleea Rozelor, bl. GA23 – trei module parcări cu suprafaţă teren de 240,00 mp, asigurând un numar de 63 locuri parcare propuse astfel: un modul va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, iar două module vor avea dimensiunile în plan de 12,50 m x 6,00 m;

Zona aleea Rozelor, bl. FB20 – parcarea propusă va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 90,00 mp, asigurând un numar de 25 locuri parcare;

Zona aleea Lalelelor, bl. FA13AG – două module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 180,00 mp, asigurând un număr de 50 locuri parcare;

Zona aleea Lalelelor, bl. FB7 – patru module parcări cu suprafaţă teren de 330,00 mp, asigurând un număr de 88 locuri parcare propuse astfel: două module care vor avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m şi două module care vor avea dimensiunile în plan de 12,50 m x 6,00 m;

Zona strada Centura Basarabilor, parc G6 – trei module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 270,00 mp, asigurând un număr de 75 locuri parcare;

Zona strada Crişan, cămin Slatex – patru module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 360,00 mp, asigurând un număr de 100 locuri parcare;

Zona strada Păcii, bl.1 – bl.3 – trei module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 270,00 mp, asigurând un număr de 75 locuri parcare;

Zona Steaua, strada Văilor, bl.5 – strada Ec.Teodoroiu bl.30 – parcarea propusă va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţă teren de 90,00 mp, asigurând un număr de 25 locuri parcare.

Potrivit documenaţiei aprobate de consilierii localei, suprastructura parcărilor va fi realizată din confecţie metalică tip puzzle, prevazută cu un lift care ajută la direcţionarea maşinilor în spaţiile de parcare. Liftul va avea o capacitate de ridicare/direcţionare de 2.000 kg/3.000 kg.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 4 decembrie: 8.062 cazuri noi, 176 decese, 1.275 pacienți internați în ATI
Articolul următorLovitură pentru PRO România! Pe listele pentru Parlament ale partidului lui Victor Ponta se află un colaborator dovedit al Securității