Amenzi în valoare de aproape 54.000 lei au fost aplicate de poliţiştii din Olt unor firme care păstrează şi transportă bunuri şi valori.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că, totodată, la nivelul județului Olt au fost organizate 12 acțiuni si controale, care au vizat modul în care sunt respectate prevederile din planurile de pază avizate, precum și legalitatea încadrării personalului de pază.

„Rezultatul verificărilor efectuate arată că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate. În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 53.900 de lei”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Ea a adăugat că polițiștii vor continua și în perioada următoare activitățile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la paza bunurilor, obiectivelor și valorilor.

Articolul precedentŞoferul care a provocat accidentul mortal, luni dimineaţa, arestat preventiv
Articolul următorJudeţul Olt are un nou subprefect