Oamenii din Drăgăneşti-Olt au fost transpuşi, cu ajutorul tehnologiei VR, în martori la un furt de locuinţă, în cadrul campaniei derulate de IPJ Olt „Hoții îți invadează intimitatea”.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că, în această minivacanță, polițiștii au continuat să desfășoare activități în cadrul campaniei „Hoții îți invadează intimitatea”, fiind prezenți în orașul Drăgănești-Olt și în comunele limitrofe.

Acţiunea a fost desfăşurată de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt. Aceştia au promovat campania printr-o modalitate inedită şi de impact, cu ajutorul tehnologiei VR.

„Astfel, cetăţenii au fost transpuși în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Polițiștii au transmis recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor şi au distribuit materiale informative privind infracţionalitatea contra patrimoniului – legislaţie în vigoare, moduri de operare, modalităţi de autoprotecţie”, a declarat Alexandra Dicu.

Recomandările poliţiştilor din Olt:

Asigură-te că ai încuiat ușa, chiar și când ești în casă;

Montează o încuietoare de calitate;

Montează un sistem de alarmă;

Nu transmite informații personale pe rețelele de socializare.