Trei fetițe, părinții și bunicul lor, au pierdut într-o noapte agoniseala de o viață. Un incendiu puternic le-a distrus, luna trecută, locuința din Brastavățu. Impresionați de povestea lor tristă, în prag de Sărbători, pompierii olteni au strâns bani să îi ajute să își repare casa și au pregătit daruri pentru cele mici. Salvatorii au fost primiți cu brațele deschise de familia care avea mare nevoie de ajutor.

Au fost momente emoționante astăzi, la Brastavățu, unde pompierii au mers pentru a doua oară la familia Negrilă. De data aceasta nu să stingă flăcările, așa cum s-a întâmplat în noaptea de 6 noiembrie, când casa le-a luat foc. Au venit cu daruri și bani, să îi ajute pe cei șase membri ai familiei să își refacă locuința distrusă în urma incendiului.

Ajutorul financiar, dar și cadourile au fost strânse de pompierii care s-au alăturat acestei campanii, impresionați de drama acestei familii. „Astăzi i-am cunoscut pe cei șase membri ai familiei Negrilă, dar și pe bunicul acestora, în vârstă de 80 de ani, care locuia tot în casa distrusă de incendiu. Pe Viorel Negrilă, tatăl celor trei fetițe, l-am găsit pe șantier, lucra la casa din care au mai rămas doar pereții și al cărei acoperiș a fost refăcut cu sprijinul cetățenilor care au fost sensibilizați de acest caz.

Moș Crăciun le-a adus celor trei fetițe cadouri, dar nici părinții fetițelor și bunicul acestora nu au fost uitați de Moșul”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt

Toți membrii familiei au fost impresionați de gestul salvatorilor. Copiii s-au bucurat de jucăriile și dulciurile primite, iar părinții de banii care îi vor ajuta să refacă încăperile și acoperișul casei.

Articolul precedentLiberalii olteni se ceartă între ei. Şeful filialei se ceartă cu secretarul general adjunct
Articolul următorPrimăria Caracal și-a deschis porțile pentru colindători