Autoritățile din Rusănești îi ajută pe localnicii care au intrat în posesia porcilor santinelă să treacă peste perioada de monitorizare. Le-au făcut adăposturi și le asigură hrană corespunzătoare, iar la doi dintre proprietari le-au oferit și banii de care au avut nevoie pentru achiziționarea purceilor. Dacă peste șase săptămâni testele de pestă porcină vor fi negative, se va relua creșterea porcilor în comună.

Cei trei porci santinelă au ajuns ieri în comuna Rusănești, localitate în care au fost ucise preventiv toate suinele, după depistarea unor focare de pestă africană. Autoritățile locale s-au implicat în achiziționarea și aducerea animalelor, pentru că vor să reia cât mai repede creșterea porcilor în comună.

Oamenii au fost puși în situația de a cumpăra din banii lor purceii. Însă două din cele trei familii afectate nu și-au permis această cheltuială, așa că porcii au fost plătiți de primar. Tot autoritățile au făcut adăposturile și asigură hrana pentru porcii santinelă.

„Cei trei porci santinelă au ajuns ieri în comună. Au unul 50, altul 35 și altul 30 de kilograme. La doi dintre cetățeni, care nu aveau posibilități financiare, le-am plătit noi purceii, le-am făcut adăposturile cu sisteme de hrănire cu tot ce trebuie și le aducem furaje, ca să fie hrăniți corespunzător. Medicul veterinar trece zilnic pe la ei, pentru că vrem să ne asigurăm că e totul bine, iar peste 6 săptămâni să reluăm creșterea porcilor în toată comuna”, a spus Alexandru Chirea, primarul comunei Rusănești

Cei trei porci vor fi urmăriți de medicul veterinar din localitate timp de 45 de zile. Urmează alte teste de sânge, iar dacă și acestea vor infirma prezența virusului pestei porcine africane, se va face repopularea în toate exploatațiile.

Toți porcii din Rusănești au fost uciși în luna decembrie a anului trecut, după ce virusul pestei porcine africane a fost confirmat în trei exploatații.

Articolul precedentCod galben de vânt, valabil şi în judeţul Olt
Articolul următorBani în buget pentru drumul expres Craiova-Slatina-Piteşti