Primarii din orașele județului Olt au avut, duminică o întâlnire cu prefectul Florin Homorean, pentru a se stabili în ce condiții vor funcționa piețele agroalimentare, începând de mâine.

Potrivit Prefecturii Olt nicio piață din județ nu va fi închisă și vor funcționa după noile reguli.

„Pentru a veni în sprijinul cetățenilor şi producătorilor agricoli locali, astăzi, 8 noiembrie, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt a fost organizată o întâlnire cu primarii din municipiile şi oraşele judeţului Olt în care funcţionează pieţe agroalimentare în regim permanent. Scopul întâlnirii a fost acela de a identifica măsurile ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei pieţe agro-alimentare din judeţ în vederea asigurării accesului producătorilor agricoli în aceste spaţii, precum şi asigurarea
posibilităţii cetăţenilor de a continua să se aprovizioneze cu produse alimentare de la producătorii locali, în contextul punerii în aplicare, începând cu data de 9 noiembrie 2020, a unor noi măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19”-  Prefectura Olt.

În cadrul întâlnirii s- a stabilit:

– rabatarea pereţilor exteriori sau scoaterea standurilor pe străzile/aleile din vecinătate în cazul pieţelor agroalimentare din municipiile Slatina şi Caracal, respectiv oraşul Drăgăneşti-Olt (unde o parte a pieţei agroalimentare funcţionează în spaţiu închis);

– scoaterea standurilor pe străzile/aleile din vecinătate în cazul pieţei agroalimentare din oraşul Corabia;

– mutarea standurilor din spaţiu închis (sectorul „Lactate”) în zona liberă din cadrul pieţei în cazul pieţelor agroalimentare din oraşele Balş şi Potcoava.

 

 

Sursa: Realitatea de Olt