Municipalitatea slătineană va distribui, în fiecare săptămână, măşti şi mănuşi de protecţie pentru oamenii din oraş, potrivit unui comunicat remis de primarul Emil Moţ.  Astfel de materiale de protecţie vor fi oferite şi medicilor de familie din Slatina.

Sursa citată arată că este vorba de aproximativ 34.000 de locuinţe din Slatina, către care vor fi distribuite, în fiecare săptămână, câte cinci măşti de protecţie şi câte cinci perechi de mănuşi.

Decizia a fost aprobată în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU), condus de primarul Emil Moţ, pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu virusul COVID-19.

Municipalitatea va asigura materialele de protecţie, săptămânal, pe toată perioada Stării de Urgenţă.

„În vederea prevenirii răspândirii virusului COVID – 19 se aprobă achiziționarea și furnizarea pe întreaga perioadă a Stării de Urgență, a unui număr de 5 măști de protecție și 5 perechi mănuși alocate săptămânal în perioada mai sus menționată pentru fiecare locuință de pe raza municipiului Slatina. (5 măști de protecție + 5 perechi mănuși / săptămână x aproximativ 34.000. locuințe)”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, primăria oferă măşti şi mănuşi şi tuturor medicilor de familie din Slatina.

Totodată, CLSU a aprobat continuarea achiziționării produselor dezinfectante pe toată perioada Stării de Urgență, în conformitate cu Ordonanța Militară nr. 4/29.03.2020, art. 6, alin. 1 și 2, în vederea asigurării permanente a acestora în recipientele montate în scările blocurilor de locatari de pe raza municipiului Slatina. Este vorba despre peste 1400 de scări, peste 1400 de recipiente, fiind necesară umplerea acestora de aproximativ trei ori pe săptămână.

Articolul precedentTâlhărie la Slatina. Un tânăr i-a smuls borseta unui bătrân
Articolul următorOlt: Amendă pentru o înmormântare cu zeci de persoane. Au intervenit poliţiştii şi mascaţii