Primăria Slatina a demarat campania de depunere a cererilor în vederea distribuirii de tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paşte.

Potrivit unui comunicat de presă, se vor menține cele zece puncte de pe raza municipiului amenajate inițial, puncte unde se vor putea depune cererile în perioada 03-28 februarie.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt: persoane cu handicap grav sau accentuat și respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă (tip distribuită gratuit), însoţită de fotocopii ale următoarelor documente:

Pentru pensionari:

documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii;

act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat:

documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat.

act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;

act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

„Aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. De menționat că tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi  primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române”, se arată în comunicatul de presă citat.

Cele zece puncte vor fi amenajate după cum urmează:

La Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire:

– sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1;

– Direcția Generală Economică: str. Toamnei, nr. 6;

La Direcţia Asistenţă Socială Slatina – 3 puncte de primire:

– sediu central: str. Frații Buzești nr.6;

– Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22.

– Clubul Pensionarilor: str. Victoriei;

Direcţia Administrare Patrimoniu – 1 punct de primire – str. Unirii, nr. 2B;

La Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – 1 punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul);

Compania de Apă Olt – 2 puncte de primire:

– Casieria sediu central: str. Artileriei, nr. 2;

– Casieria Dispecerat: str. Textilistului;

Loctrans – 1 punct de primire:

– Casieria A.I. Cuza: b-dul A.I. Cuza.

Cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit atât la cele zece puncte publice, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei Slatina – www.primariaslatina.ro și, totodată, poate fi transmisă online cu condiţia ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus, la adresa [email protected].

Articolul precedentDESTITUIRE în cazul poliţistului din Potcoava care a bătut cu bestialitate o femeie
Articolul următorMembrilor PNL Olt li s-a interzis de către şef să mai apară la postul local de televiziune