Primarul Slatinei Emil Moţ, preşedinte executiv al PSD Olt, îi acuză pe cei de la PNL de ipocrizie, după asumarea răspunderii pentru alegeri locale în două tururi.

Moţ reclamă faptul că „liberalii” care cer acum alegeri în două tururi sunt aceeaşi oameni care, în urmă cu opt ani, cerea un singur tur pentru primari.

„De ce este o ipocrizie mascată frumos sub vălul principiului democratic? Simplu: dacă ne uităm pe firul cronologic al evenimentelor, PNL își dorește alegerea primarilor în două tururi doar pentru a câștiga mai mulți primari, nici gând pentru a da o șansă democratică de manifestare a scrutinului electoral. Desigur, o parte bună din primarii actuali PNL sunt foști primari PDL care, în 2011/2012, doreau alegerile locale să se desfășoare într-un singur tur”, spune primarul Slatinei.

El mai arată că este vorba de schimbare a regulilor în timpul jocului, iar agenda Guvernului nu coincide cu cea a românilor.

„Până la urmă, nu înțeleg o chestiune: PNL ne spune că agenda reală a cetățenilor constă în schimbarea legii electorale. Personal, stând de vorbă cu foarte mulți oameni, mi-au transmis că i-ar interesa creșterea nivelului de trai, sustenabilitatea pensiilor, salarii mai bune. Parcă, undeva, cele două agende nu se întâlnesc deloc. Desigur, atunci când nu ai soluții reale și palpabile pentru societate, schimbi regulile jocului și arunci cu perdele de fum, în speranța că românii vor trece cu vederea.  Mă tem că asemenea abordări sunt rezultatul unei fățarnicii pure”, a mai declarat Emil Moţ.

Articolul precedentDincă le-a făcut plângere poliţiştilor şi jandarmilor care i-au intrat în casă. Reacţia Parchetului Olt
Articolul următorOlt: Trafic rutier blocat între Slatina şi Craiova