Procurorii DNA nu au mai depus contestaţie în cazul lui Lucian Şuşală, inculpat dar şi martor decisiv în dosarul în care Darius Vâlcov a primit o condamnare de 8 ani cu executare, spun surse judiciare pentru realitateadeolt.net. Primul termen al apelului în acest caz a avut loc, marţie, fostul ministru al finanţelor solicitând amânarea pentru a-şi angaja avocat.

Fost director al firmei Imobiliare Consloc, înfiinţată de Darius Vâlcov şi controlată de Consiliul Local Slatina, Lucian Şuşală a fost condamnat, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar, Vâlcov fost condamnat de Înalta Curte la opt ani de închisoare cu executare, fostul primar al Slatinei, Minel Prina, a fost condamnat la patru ani şi şase luni închisoare cu executare. Bogdan Timofte a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar Cristian Tomescu la trei ani şi şase luni, tot cu executare.

Şuşală a recunoscut faptele descrise de procurori şi a colaborat cu anchetatorii. Mai mult, el a fost martor şi în alte dosare în care inculpat este Darius Vâlcov.

Fostul director Imobiliare Consloc le-a declarat judecătorilor că a dus genţi cu bani în apartamentul, maşina sau seiful fostului ministru, că a supravegheat personal renovarea unui hotel la solicitarea lui Vâlcov, dar s-a ocupat în acelaşi timp şi de curăţarea hainelor murdare ale acestuia, făcând totul „din prietenie” şi pentru a rămâne director al unei firme din subordinea Consiliului Local Slatina.

Astfel, spun sursele citate, procurorii DNA nu au cerut schimbarea pedepsei de doi ani de închisoare cu suspendare, pe care Lucian Şuşală a primit-o în prima instanţă.

Potrivit rechizitoriului DNA, Darius Vâlcov ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. În schimbul acestor bani, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti.

Şi în cazul lui Minel Prina denunţător este tot Theodor Berna. Acesta spune că în 2012, când firma sa a început să aibă probleme şi nu mai putut da bani gheaţă, Darius Vâlcov l-a pus în legătură cu Minel Prina, care ar fi hotărât ca diferenţele de bani să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

Condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanță, Darius Vâlcov a intrat în faza de apel cu o mare întârziere cauzată de tergiversarea motivării. Procesul a început marţi cu o amânare de aproape două luni, până pe data de 11 iunie. Vâlcov a solicitat timp să își angajeze avocat. El a fost reprezentat de un avocat din oficiu.

Apelul lui Darius Vâlcov urmează să fie soluționat de Completul 3 Penal – 2019 format din magistraţii Luciana Mera, Ioana Bogdan, Lavinia Lefterache, Marius Foitos şi Ana Hermina Iancu.