Două familii mixte din Odesa (Ucraina), patru adulţi şi o fetiţă în vârstă de 10 ani, au ajuns în judeţul Olt, încercând să scape de ororile războiului care le-a distrus locuinţele şi agoniseala de o viaţă. Un indian şi un pakistanez şi soţiile lor ucrainence sunt găzduiţi de singurul indian din Slatina, Sherry, devenit celebru pentru restaurantul cu specific oriental pe care l-a deschis în municipiu.
Sanjeev Paul, soţia sa Irina şi fiica lor Vijaya, dar şi Shahbaz Rasheed şi Ludha au povestit prin ce au trecut ca să scape de război.
Shahbaz mă priveşte cu căldură şi mă salută respectuos, când ajung în casa din Slătioara pe care Sherry a pus-o la dispoziţia refugiaţilor. Ludha stă lângă el, iar semnele oboselii şi terorii trăite acasă încă se văd în ochii săi. Au ajuns teferi în România, dar rănile sufletului sunt încă proaspete şi deschise.
„Amândouă familii am locuit în Odesa. Suntem vecini. Pe 25 februarie, toată noaptea, s-au auzit focuri de armă, la maximum un kilometru de locuinţa noastră. Pe la 4.30 dimineaţa s-au oprit, însă un obuz a căzut foarte aproape de casa noastră. Atunci ne-am hotărât că trebuie să plecăm”, spune Shahbaz Rasheed.
La rândul său, Sanjeev Paul povesteşte că l-a sunat pe prietenul său Shahbaz şi au decis să plece împreună cu familiile lor din calea războiului, care era tot mai aproape de Odessa.
„Următoarea zi l-am sunat eu şi i-am zis să plecăm în Moldova şi apoi în România sau oricare altă ţară. Au avut la dispoziţie doar două ore să se pregătească. Soţia sa n-a reuşit să-şi mai ia nici paşaportul, ci doar o copie, deoarece dacă se întorcea după document nu ar mai fi scăpat cu viaţă. I-am luat la punctul de trecerea a frontierei Planca, în Republica Moldova. Am trecut prin Moldova – oameni foarte buni, care ne-au dat orice am avut nevoie: mâncare, apă, pături, plus cartele telefonice. În România am trecut vama pe la Albiţa. Şi în România am primit cartele telefonice, iar la trecerea frontierei n-au fost probleme. De la graniţă am ajuns prima oară în Bucureşti, la aeroport, cu un autobuz”, povesteşte Sanjeev.
România. Şoferul de taxi
Ajunse în România, cele două familii din Odesa au avut o primă experienţă negativă. Un taximetrist a profitat de situaţia lor şi le-a luat mai mulţi bani pentru o cursă. Sanjeev Paul povesteşte, căutându-le din priviri pe Irina şi Vijaya, vrând parcă să se mai asigure o dată că sunt tefere, că au fost nevoiţi să meargă pe jos cu bagajele o distanţă considerabilă.
Speranţa pentru cele două familii a venit de la Sherry, un indian stabilit în Slatina, propietarul restaurantului „Flavour of India”.
„Am ajuns cu bine, dar foarte obosiţi. La aeroport a existat un punct de ajutor în ucraineană. Voiam să plecăm în India, dar nu era niciun zbor, şi am aflat de Sherry cu ajutorul unui al prieten, am primit numărul său de telefon şi ne-am hotărât să venim la Slatina. L-am sunat, mi-a spus că mă ajută fără probleme. Am luat un taxi de la aeroport, iar pe o foarte scurtă distanţă, taximetristul ne-a înşelat şi ne-a luat 100 lei pentru doi-trei kilometri. Ne-a lăsat pe o autostradă şi a trebuit să mergem pe jos mai mulţi kilometri, cu bagajele. A fost foarte rău, iar fetiţa mea a fost foarte afectată”, mai povesteşte indianul din Odesa.
Faptele bune care vor opri războiul
Sherry spune că este în cultura indiană să-ţi ajuţi semenii, indiferent de naţionalitate, rasă sau religie, chiar dacă acest lucru înseamnă să-ţi pui la dispoziţie propria casă. El mai spune că dacă toţi vom face numai fapte bune, până la urmă, războiul se va opri.
„Noi suntem oameni cu toţii şi i-am luat aici şi îi ţin cât e nevoie. Eu ştiu cum este să pierzi tot şi aşa e la noi în India, suntem deschişi, şi ajutăm pe oricine”, spune el.
Florin Ciobanu, preşedintele unei asociaţii de fermieri din Olt, se numără printre slătinenii care au întins o mână de ajutor celor două familii şi i-au ajutat inclusiv pentru stabilirea relaţiei cu autorităţile române.
Agoniseala de o viaţă, rămasă sub bombardament
Soţia lui Sanjeev, Irina, ne arată pe telefon o filmare cu ce a mai rămas din magazinul pe care familia Paul îl avea în Odesa. Doar mult moloz şi fum.
„În Odessa aveam un apartament pe care l-am lăsat în urmă. Aveam un magazin mare cu îmbrăcăminte şi obiecte lucrate manual, textile şi două containere de marfă. Au fost aproape toate distruse de o explozie a ruşilor”, spune Sanjeev.
După mai multe zile în care au fost hăituiţi pe drumul din Ucraina până în România, pierzând totul, oamenii mai au încă puterea să zâmbească.
Sanjeev îmi spune, însă, că Irina este cu gândul la părinţii ei, despre care nu mai ştie nimic, dacă mai sunt în viaţă sau nu. Mama sa a rămas în Odesa, iar tatăl în Cernihiv.
Chiar şi aşa, Sanjeev şi Irina privesc spre viitor şi spun cu sufletul deschis că vor să muncească şi să-i ofere o nouă viaţă Vijayei.
„Am sunat mai mulţi prieteni şi foşti colegi şi poate că vom merge în Germania sau în Portugalia. Vreau să muncim, şi soţia mea vrea să muncim. Vrem să muncim ca să-i oferim o nouă viaţă copilului meu”, a conchis Sanjeev.
Sanjeev ne roagă pe toţi să facem o fotografie de grup. Spune că vrea să îşi amintească mereu de oamenii care l-au ajutat atunci când i-a fost cel mai greu.
Sursa: Realitatea de Olt
